din Acum biografia de-atunci

Denisa Comănescu

Versuri de aşezat într-un anume loc
din poemul
"Coborârea din maşină"

pentru m.i.

el are 13 pisici
şi nu-i spun numele
ne-am întâlnit întâmplător prin castel
o dată chiar pe terasă, îmi amintesc, într-o marţi
când ploaia spărsese câteva geamuri
de obicei îl zăream pe înserat pornind înspre gară
avea tren întotdeauna dimineaţa
dar mergea cei 9-10 km pe jos
apoi se zgribulea într-o sală de aşteptare
era vechi prieten cu gara
nici acum nu ştiu dacă-i plăcea mulţimea
cred că-i ţinea moartea departe de
poemele sale doar atât
cât una din cele 13 pisici să dea viaţă





Aşteptându-l în imaginaţie

rezemată de geamul restaurantului
aici, la zidul plângerii
câteva molii cercetându-mă-n silă
peste drum o fată şchioapă vinde nuferi dintr-un lighean
gălbejiţi,
în somnul lor par nişte viscere umflate
îmi pipăi faţa
moale şi ea,
gata să alunece
cum să saturi vulturul
care creşte în tine
cu un ceas elveţian
luîndu-şi meniul zilnic din disperarea ta?
aş putea să m-agăţ de grupul acela de oameni
care ies chiar acum, poate ei ştiu ceva
despre viaţa echilibrată
există o artă a pierderii
o exersez de peste 9 ani
ca fişa de observaţie a unui dezastru lent
ca un aisberg de formă geometrică perfectă
înfipt în imaginaţie
ca aşteptarea aceasta





Obsesia biografiei

Dacă cineva mi-ar da părul într-o parte
dacă mi l-ar ridica uşor de pe frunte
ca un diamant aiurit s-ar ivi
oraşul acesta
cu străzi singuratece şi case stângace
ce se năruie la simpla închidere a uşii
cu grădini de streliţia şi lăzi de gunoi
unde ecoul copilăriei
încă se mai aude şoptind:
"Mea mater, mea pater
filium vestrum lupus est"
cu muzica ce sparge timpanul maşinilor
şi fotografiile care ucid privirea bătrânilor
cu ulcica plină cu lapte
lăsată prin toate casele
de tatăl pe moarte
doar, doar o va găsi iubitul
ce i-a părăsit fata
(dar el nu vine
şi bătrânul şi-a dat duhul degeaba
sau chiar dacă vine
nu-i pasă
gândind că mai târziu îşi va vinde
şi tatăl său sufletul
pentru cine ştie ce afacere dubioasă)
cu liliacul din curtea căminului de fete —
orbii îi păzesc anemicele flori
prea timpurii şi presimt
că Gemenii se bălăcesc în Vărsător
("E nesănătos, e nesănătos
în curând vom avea un ospăţ")
cu bătrâna cocoşată
la care te strâmbai
când striga:
"O să ajungi şi tu ca mine
o să ajungi!"
(După o săptămână ai căzut
şi mult timp ai atârnat
de umbra bătrânei
ca o cătuşă.
Dacă ar mai trăi în căsuţa de sub deal
ce de lucruri ar putea să-ţi mai spună)
cu prietena ce-şi purta urâţenia
ca pe un portmoneu doldora de arginţi
(până şi ea te-a părăsit:
s-a retras în urechea unui munte
lângă un flăcău zdravăn, ea
mica, firava, pipernicita . . .
Când se va întoarce
cu cărţile ferecate în metale pure
mulţi dintre cei rămaşi
vor fi dispărut)
cu feciorelnicul pat
pat de tortură
(cineva intra pe fereastră
şi-ţi fura nopţile)
unde te zbăteai de parcă
un prunc şi-ar fi instalat scâncetele
în tine
şi nu ştiai nici un cântec de leagăn
cu porumbeii din colivia primită cadou
la optsprezece ani
(în fiecare toamnă ucizi câte unul
şi-i citeşti măruntaiele
poc: moare tatăl
poc: moare iubitul
poc, bei din sticluţa cu prea puţin neuleptil
poc, poc . . . )

Dar nimeni nu-mi ridică părul de pe frunte
nimeni nu mi-l dă uşor într-o parte
şi oraşul acesta unde
"Mea mater, mea pater
filium vestrum lupus est"
aidoma unei mări moarte e
(iar orbii degeaba au prorocit
un ospăţ
putreziciunea a fost prea adânc
îngropată în mine
ca să ajungă singură la suprafaţă)
va rămâne pentru totdeauna ascuns
ca un diamant aiurit.